fbpx

Chirurgi plasticieni pregatiti la cel mai inalt nivel in transplant de par

In cadrul Dr. Felix Hair Implant activeaza echipe de chirurgi plasticieni, pregatiti la cel mai inalt nivel de competenta profesionala de catre Dr. Felix Popescu, lector la cele mai prestigioase congrese de transplant de par din lume! Cu peste 15 ani experienta, suntem prima clinica care a introdus si perfectionat in Romania tehnica extractiei si transplantarii manuale a unitatilor foliculare – F.U.E.

Fiind membri activi ISHRS si FUE Europe de peste 10 ani, suntem singura clinica din lume care a reusit sa realizeze implant de par pe grefe de piele si transplant de par de la un pacient la altul!

Echipele medicale desemnate pentru clinicile din Romania, activeaza si in cadrul clinicilor din Amsterdam, Geneva sau Paris. Acesta a fost telul nostru, de a aduce CALITATEA OCCIDENTALA si in Romania. Pentru pacientii din Romania, acest sistem reprezinta accesul la interventii medicale de nivel international.

Ce ne deosebeste de celelalte clinici de transplant de par?

In cadrul clinicii noastre toate etapele implantului de par, si anume, anestezia, extractia si implantarea grefelor de par prin metoda Quality FUE, sunt realizate minutios EXCLUSIV MANUAL de catre MEDICI ULTRASPECIALIZATI, nu de simpli tehnicieni, ca in cazul clinicilor low-cost.

Pentru pacient, recuperarea dupa interventie este imediata, fara cicatrici, dureri sau sangerari, iar rezultatul obtinut este cu aspect natural!

Tehnica Q-FUE manual avansat este cea mai putin invaziva dintre toate tehnicile de implant de par existente si cea mai evoluata.

Lectori la cele mai prestigioase congrese de transplant de par din lume, ISHRS si FUE Europe!

Suntem invitati in fiecare an ca speakeri la cele mai prestigioase congrese de reconstructie capilara, ISHRS – International Hair Restoration Society si FUE Europe, fiind prima clinica din lume in care s-a efectuat cu succes transplant de par pe grefe de piele.

Am aparut pe coperta celei mai prestigioase publicaţii de transplant de păr din lume, HAIR TRANSPLANT FORUM INTERNATIONAL!

Este o mare onoare să apărem pe coperta celei mai prestigioase publicaţii de transplant de păr din lume, HAIR TRANSPLANT FORUM INTERNATIONAL. Am fost aleşi dintre sutele de cazuri prezentate în cadrul CONGRESULUI MONDIAL AL ISHRS (International Society of Hair Restoration Surgery) HOLLYWOOD, S.U.A., dovadă clară a recunoaşterii internaţionale a faptului că în România realizăm transplant de păr şi reconstrucţie capilară la cel mai înalt nivel! Vezi publicaţia

Peste 14 ani de experienţă FUE şi peste 5500 de pacienţi fericiţi!

Din 2009 şi până astăzi am rezolvat cu succes peste 5500 de cazuri. Faptul că reuşim să schimbăm viaţa pacienţilor noştri în bine şi să le oferim un motiv în plus să zâmbească, este cea mai frumoasă parte a meseriei noastre!

Astăzi, orice român poate beneficia de calitate garantată la preţuri accesibile, prin Doctor Felix Hair Implant.

  • Medic referent – Specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă

  • Phd în Chirurgia reconstructivă a părului
  • Absolvent al UMF Carol Davila București
  • 2023 – Annual Hand-on Course – Certificat de FUE EUROPE, IAHRS (International Alliance of Hair Restoration Surgeons)  Ankara University – Faculty of Medicine – Ankara, Turcia
  • 2021 – Lector congresul international FUE Europe, Istanbul

  • 2021 – Lector ISHRS Hairline Design and Recipient Area webinar
  • 2019 – Lector congresul international FUE Europe, Manchester, UK

  • 2018 – Lector la Congresul ISHRS, Hollywood, California/USA – “FUE Surgery as First Option for Scalp and Face Burns, Skin Plasty Scars and Eyebrow Reconstructions”
  • 2018 – Lector la Congresul European FUE, Malaga, Spania – “FUE Surgery as First Option for Scalp and Face Burns, Skin Plasty Scars and Eyebrow Reconstructions”
  • 2018 – Lector la Mediteranean Burn Council, București, România – “FUE Surgery as First Option for Scalp and Face Burns, Skin Plasty Scars and Eyebrow Reconstructions”
  • 2018 – Lector la Congresul Național de Chirurgie Plastică, București, România – “FUE Surgery as First Option for Scalp and Face Burns, Skin Plasty Scars and Eyebrow Reconstructions”
  • 2016 – Lector la cursul “Transplantul de păr – metode minim invazive” – UMF Carol Davila

Tur virtual clinica Dr. Felix

Română
 
Sunați-ne +40 720 254 368 Whatsapp        CONSULTAŢII GRATUITE  POZE REZULTATE
« Din 2009, peste 5500 de pacienţi fericiţi! »